Exprimă-ţi opinia liber. Creează sau semnează o petiţie online.
Prima pagina » Petitii online » Traiesc sau conduc in Bucuresti?
image

Petitie: "Traiesc sau conduc in Bucuresti?"

Facebook share

Traiesc sau conduc in Bucuresti?

Devine tot mai evident ca, indiferent cate pasaje supra sau subterane s-ar construi, cate autostrazi suspendate s-ar propune, cate semafoare inteligente s-ar monta, numarul imens al masinilor din Bucuresti va genera in permanenta un trafic sufocant, ce ne va obliga pe toti sa ne petrecem in aglomeratie ore in sir, zi de zi.
Daca faceti un calcul simplu al unui tanar bucurestean care isi va petrece urmatorii 30 de ani activi in traficul din capitala, veti avea surpriza sa constatati in final ani de viata pierduti (petrecuti?) printre claxoane, injuraturi, poluare. Mai mult, daca aveti curiozitatea sa va uitati cu ajutorul programului Google Earth la Bucuresti - orasul pare pavat cu masini.
Propun astfel sustinerea unui proiect de restrictionare a traficului din Bucuresti, proiect ce implica un Referendum in Bucuresti, si, ulterior, solutii si eforturi conjugate ale Primariei Capitalei, Politiei Rutiere si a Legislativului.
Orice fel de sustinere a acestui proiect (mass-media sau chiar politica - indiferent de culoare) este binevenita.
Beneficiile unei astfel de masuri sunt imense - desi pare o masura ce ne intoarce in timp - ea ne ofera timp, de trait, pentru noi. Aceasta masura reprezinta contravaloarea pe care bucurestenii trebuie sa o suporte pentru a trai in Bucuresti, un oras din pacate mult prea inghesuit pentru numarul imens de masini aflate in circulatie in acest oras. Un pret platit pentru a trai intr-un oras conceput de Ceausescu pentru 100.000 de masini, dar orasul care ne ofera totusi cele mai mari salarii din Romania, cele mai multe mijloace de destindere si relaxare din Romania. Numai ca traficul sufocant ne impiedica tot mai mult sa ajungem la teatru, muzeu, cinematograf, stadion, parc, etc.
Din pacate, aceasta este singura solutie viabila pentru Bucuresti, dar care trebuie adoptata cat mai curand:

Proiect pentru un trafic restrictionat in Bucuresti, incepand cu 1 Ianurie 2010. Anul 2009 ar permite aranjamentul legislativ al acestui proiect:

- Traficul autovehiculelor de persoane (2-7 locuri), inmatriculate atat de persoane fizice cat si de persoane juridice se va desfasura in timpul saptamanii restrictionat, in functie de numarul de inmatriculare al masinii: zi cu numar par  circula masinile cu numar par si zi cu numar impar  circula masinile cu numar impar;
- Intre 1 iulie – 1 septembrie precum si zilele de sambata si duminica si sarbatorile legale se va circula fara restrictii;
- Pedeapsa in cazul celor care incalca aceasta regula: 3 luni permisul suspendat;
- Autovehiculele de transport marfa nu vor intra sub incidenta aceastei reguli;
- Dublarea numarului de licente pentru taxiuri de la 35.000 la 70.000 si eventual subventionarea acestora pentru mentinerea unui tarif acceptabil  insesizabil fata de reducerea de la 1,2 milioane la 600.000 de masini in traficul zilnic din Bucuresti;
- Marirea parcului RATB si Metrorex cu cel putin 20 - 30% si modernizarea mijloacelor aflate in exploatare (aer conditionat), cu surse provenite din renuntarea la proiecte de genul autostrazi suspendate;
- Consolidarea unor benzi de circulatie exclusiv pentru mijloacele RATB;
- Numar sporit de politisti de circulatie in trafic;
- Aceste restrictii vor fi valabile si pentru masinile care tranziteaza Bucurestiul, atentionate din timp la toate intrarile in Bucuresti;
- Pentru a evita eludarea acestor restrictii, proprietarii de masini nu pot inmatricula masini noi preferential, in functie de numar, decat in schimbul unei taxe foarte mari (sa zicem 1000 euro), preferential se poate opta in continuare numai pentru literele ce formeaza placuta de inmatriculare;
- Se va adopta orice alta masura de contracarare a incercarilor de eludare a acestor restrictii (sunt convins ca exista solutii pentru orice), orice idee este binevenita;
- Campanii media pentru constientizarea populatiei, de intelegere a necesitatii calatoriilor grupate pentru persoanele care muncesc la aceeasi firma si locuiesc in zone apropiate, indemnuri de folosire a mijloacelor de transport in comun, a bicicletelor; a taxiurilor pentru intalniri sau deplasari de afaceri;
- Urgentarea lucrarilor de construire a metroului in zonele neatinse de acest mijloc de transport: (Dr. Taberei, Bucurestii Noi, Rahova, Ferentari);
- Urgentarea lucrarilor de modernizare la centura Bucuresti;

Avantaje:
• Trafic cu 40% mai mic in Bucuresti;
• Timp liber castigat pentru viata personala;
• Poluare redusa corespunzator;
• Respectul de sine, bucuria de a trai in acest oras, posibilitatea de a-l redescoperi;
• Nivelul de stres acumulat intr-un trafic aglomerat se va diminua corespunzator;
• Reducerea numarului de accidente

20/11/2008

Autor:  
Destinatar: Primaria Bucuresti, Politia Rutiera, Parlament, RATB, MT
Petitie si semnaturi in format: XLSxls   PDFpdf
*Stiri, informatii in legatura cu petitia:
*Cod validare:
 =