Exprimă-ţi opinia liber. Creează sau semnează o petiţie online.
Prima pagina » Petitii online » Se trage din maimuta numai cine CREDE asta!
image

Petitie: "Se trage din maimuta numai cine CREDE asta!"

Facebook share

Suntem crestini !

Nu doar pentru ca suntem in postul Pastelui, cel mai inaltator post prin sacrificiul cu care putem onora unica noastra sursa de si intru viata, pe Dumnezeu, dar si pentru ca de cateva zile bune ma doare ceea ce am vazut in drum spre munca, scriu – manifestand - acest articol, ca si cum mi-as dori sa se intample o mica minune care sa aseze (o)RANDUIALA firii omenesti din nou in primele doua capitole ale Bibliei, atunci cand Dumnezeu L-a facut pe om “dupa chipul Sau; dupa chipul lui Dumnezeu l-a facut; a facut barbat si femeie”, atunci cand, dupa o zi de odihna pe care A sfintit-o, “a facut pe om si a suflat in fata lui suflare de viata si s-a facut omul fiinta vie”.

Asteptam sa respir aer de primavara si ma uitam usor distrata pe strada, in timp ce ma lasam cotropita de ganduri de libertate, de renastere a naturii si-a firii si, firesc, inima-mi era sus. In fiecare dimineata trec pe langa Patriarhia Romana in drum spre munca. In acea dimineata, am vazut ceva care mi s-a parut, initial, o fantasma absurda. M-am uitat mai bine, si era aievea: chiar langa Patriarhie, un panou publicitar imens postat, pe care scria “Stop indoctrinarii religioase in scoli”. Sfidator, obraznic, de neacceptat, si totusi real!

Nu stiu daca am avut intai reactii si apoi ganduri; pana la serviciu am incercat sa inteleg cum e posibil asa ceva, apoi am inteles inca o data, daca mai era nevoie, ce fel de guvernanti avem, cat de adanc e haul religios din oamenii care ne conduc si care-si permit sa puna cuvinte PUBLICITARE pana si pe simpla, frumoasa si naturala indumnezeire a fiintei omenesti. Aidoma unui copil care n-a ajuns la maturitatea perceptiei depline a unui fapt abstract, imi repetam obsesiv “ADICA… CUM ?!” si asta era singura prelungire a oricarui gand. Apoi ma vedeam cumparand o galeata de vopsea alba si pictand pe toata reclama o mare cruce; m-am lovit de ratiune intelegand ca, practic, mi-ar fi imposibil asa ceva. Greu am reusit sa-mi capat linistea necesara unui om care e nevoit sa se concentreze pe ce are de lucrat la munca si, intorcandu-ma spre casa, am fotografiat impertinanta. Am accesat site-ul atasat reclamei si mi-a fost suficient sa citesc cateva aliniate ca sa inteleg cat de vicleana e maniera diavolesca folosita in cuvinte precum “copiii trebuie lasati sa aleaga singuri” sau “au fost cazuri in care copiii au fost traumatizati in scoli de ideea ca Dumnezeu ii va pedepsi aspru” si anume gandita pentru a ne indeparta de la esenta noastra de oameni LIBERI.

A fost o zi in care m-am simtit otravita in esenta mea de OM! A spune OM, a concepe omul inseamna implicit Dumnezeu!

Copiii vin pe lume curati, dar vin pentru ca initial, Dumnezeu a creat OMUL. Omul nu poate fiinta inafara lui Dumnezeu, e ca si cum te-ai impotrivi radacinii unei flori spunand ca daca o tai si-o pui intr-o glastra, aceasta va avea o viata mai buna la adapost de vant, soare si ploi. Dar floarea a aparut datorita samantei, a radacinii, iar ROSTUL ei e de-a rodi in fruct.

Copiii, asadar, nu numai ca trebuie sa invete din prima zi de viata despre Dumnezeu, dar trebuie sa stie ca manutele lor, in rugaciune, au infinit mai multa putere in a-L pastra pe Dumnezeu in inima noastra, a tuturor. Copiii pot practica cu usurinta, tocmai pentru ca sunt curati, ceea ce un adult ii ofera ca baza teoretica. Adultul, ca om de lume, prins in valtoarea vietii cotidiene isi face din ce in ce mai putin timp pentru vietuirea intru Dumnezeu. Dar este minunat cand un copil, cuminte si simplu, ingenuncheaza seara inainte de culcare si-si spune rugaciunea, cand o face cu cuvintele lui rugandu-L pe Dumnezeu sa-i aduca ceva anume “pentru ca, Doamne-Doamne, mami a zis ca ea nu poate” si sa constati, coplesit de puterea rugaciunii, ca chiar de a doua zi rugaciunea i s-a implinit… Nu o data mi s-a intamplat, personal, cu fetita mea, si sunt sigura ca nu sunt singura! Si erau lucruri realmente imposibil de facut pentru mine!

Dumnezeu nu pedepseste, ci Dumnezeu nu ne lasa sa gresim! Si nu o face pentru El (cam ce nevoie ar avea?!...), o face pentru NOI! Continuam sa perpetuam greseala originara odata izgoniti din Eden incercand sa ne strecuram inapoi spre mijlocul Edenului pentru a mai gusta din fructul oprit, in loc sa ne asumam aceasta greseala, posibil a fi iertata prin botez, in loc sa inaintam… gasindu-ne timpul, locul si implinirea reala pentru a-I recastiga increderea.

Cand unui om i-ai pierdut increderea, este greu sa i-o recastigi, iar asta se face cu atentie, perseverenta, liniaritate in atitudinea vadit impaciuitoare, cu dragoste neconditionata si deschidere (smerenia nu inseamna umilinta injositoare; smerenia inseamna deschidere). Oare de ce este greu de inteles ca acelasi comportament ne e necesar pentru a-L reintalni pe Dumnezeu?

Nu stiu cu exactitate ce am “castiga” intalnindu-L pe Dumnezeu, dar stiu sigur ca pierdem (nu pierdem “ceva”, ci PIERDEM – cadem, alunecam) cu fiecare gand meschin in care ni se pare ca, aidoma Evei pacalite si-apoi a lui Adam, putem sa ne luam de piept cu Dumnezeu ca de la egal la egal fara minime perceptii cristice oferind la schimb monede eristice. Folosesc un joc de cuvinte (cristic / eristic) pentru a va ruga sa le cautati in dictionarul nostru, apoi sa cautati si sa vedeti ca toate definitiile pentru “sfant” exprima indumnezeirea. Ar trebui, cumva, sa ne asteptam sa dispara si aceste cuvinte din dictionar… ?!

Spun ca nu stiu ce am castiga intalnindu-L pe Dumnezeu pentru ca drumul spre El e anevoios si oameni de lume fiind, se prea poate sa nu reusim a-L intalni decat in viata de apoi. Si mai stiu ca doar monahii reusesc, cu grele cazne, sa-L intalneasca si chiar ei Il pot pierde, si nu exista suferinta mai cumplita pentru ei… dar asta e o alta discutie, mult mai delicata. Si mai stiu ca am intalnit oameni ingroziti care-mi spuneau ca sunt atei, dar am vazut un licar de Lumina in privire atunci cand le-am spus ca exista o diferenta enorma intre a nu crede in Dumnezeu si a nu-L fi intalnit. Enorma!

In urma cu 8 ani, Dumnezeu mi-a facut cel mai frumos dar: mi l-a scos in cale pe Sfantul Siluan Athonitul printr-o… carte. Apoi au urmat si altele, apoi am studiat Herminia Bisericii Bizantine pentru a fi in stare sa pictez icoana acestui drag sfant mie, apoi a venit pe lume micuta mea Siluana. In timp, am inteles mai multe decat as fi putut banui vreodata. Dar toate astea in timp. Astfel, am invatat de la Sfantul Siluan ce inseamna Predania, adica acea vecinica si neschimbata petrecere a Duhului Sfant in Biserica, iar Sfanta Scriptura nu este decat unul din chipurile ei.

Am inteles ca traim intr-o perioada a omenirii in care s-au scris deja multe, teribil de multe carti despre religie, si ca ar trebui depasit stadiul indoctrinarii teoretice lasand loc puternicei TRAIRI a frumusetii acestei lumi create de Facator! Si am inteles cat de importanta, necesara precum aerul ne este rugaciunea pentru ca lumea asta sa RAMANA, sa nu piara! Teoretizand, ne folosim mintea, doar mintea. In rugaciune, mintea coboara in inima, iar inima Il pazeste si Il traieste pe Dumnezeu.

Am invatat ce grea ispita este GANDUL, doar gandul! E suficient sa permitem unui gand a incolti, pentru ca acesta sa atraga atentia mintii, iar mintea sa inceapa un dialog placut cu gandul, apoi sa se creeze o legatura intre fiinta noastra si gand, pana se ajunge la un consimtamant activ si, in final, la o robie, nicidecum o asa-zisa si exagerat trambitata libertate a fiintei umane, o robie de patimi care capata deja puterea de a alunga orice piedici din calea infaptuirii… gandului. Iar daca o astfel de robie se repeta, devine deprindere… Rugaciunea insa, asaza mintea in inima.

Am inteles ca a crede ca pe Dumnezeu il putem cuprinde cu gandul, cu mintea, cu cuvinte, cu concepte, cu chipuri este gresit, caci Dumnezeu e mai presus de toate acestea. Iar pentru asta, mintea trebuie ZIDITA! Desigur, in rugaciune.

Rugaciunea inseamna linistea si linistirea mintii. Arhimandritul Sofronie spune foarte frumos si cald: “…intreaga inaintare launtrica a vietii duhovnicesti se leaga in chip organic de constiinta dogmatica. Schimbati ceva in constiinta dogmatica, si neaparat se va schimba intr-o masura corespunzatoare si infatisarea voastra duhovniceasca, si numaidecat si chipul fiintarii voastre duhovnicesti. Si iarasi, abaterea de la adevar in viata duhovniceasca launtrica va inrauri o schimbare in constiinta dogmatica.”

STIU ca Dumnezeu ne-a facut pe noi, si nu noi Il facem pe Dumnezeu! Prin rugaciune putem primi acest dar, topind in noi toate patimile. Dar daca credem ca acest dar (al intelegerii ca Dumnezeu ne-a facut pe noi) este rezultatul unei descoperiri, cadem in ratacire! De aceea, copiii sunt cei care, intai de orice, TREBUIE sa invete rugaciunea! Nu s-o “descopere”, caci pierd colosal de mult timp, dar diavolul este fericit si cand castiga 5 minute din viata unui om. Cate nenorociri se pot intampla in/cu mintea (necoborata in inima) a unui om in 5 minute…!!

Si am mai inteles ca mintea poate naste ratiuni atat de puternice, care devin omului atat de dragi, incat omul ajunge sa se identifice cu ele si se inchide in propria-i sfera din care nu-l mai poate scoate sau ajuta a iesi nicio influenta omeneasca exterioara, iar daca el insusi nu renunta la asa-zisa bogatie conceptuala a acestor ratiuni, omul nu poate ajunge la rugaciunea curata si, in final, la adevarata contemplare a acestei lumi care nu conteneste a ne uimi cu frumusetea si a lui Dumnezeu - Facatorul.

Se spune ca monahii, acesti rugatori ai lumii, sunt stalpii lumii pentru ca ei, detasati de cele lumesti, se roaga pentru omenire. Si se mai spune ca atunci cand rugaciunea monahilor slabeste, in lume devin posibile dezastrele. Traim vremuri in care avem nevoie de PUTERE pentru a ne pastra o farama de liniste sufleteasca necesara insamantarii unei parcele de timp, de cateva minute macar, in fiecare zi, in care sa ne petrecem fiinta in Dumnezeu.

Sunt catolica, nu reusesc sa fiu o buna practicanta a vietii duhovnicesti, dar tot ce va scriu va scriu cu durere pe de o parte, cu bucurie pe de alta parte, si cu tot sufletul.

Va rog, pentru a nu distruge ceea ce mai poate fi salvat in omenire, sa intelegeti ca poza din reclama “Stop indoctrinarii religioase” prezinta un banal ursulet de plus facut de om din material, pe care, in mod brutal a fost asezata o Biblie ca parand mare si grea; niciodata insa, nu veti putea vedea o poza pentru aceeasi reclama cu un prunc dragalas, nascut prin marea bunatate a lui Dumnezeu, a carui mama ii picura duios dragostea de Dumnezeu prin semnul crucii, prin soptirea unei rugaciuni, prin dorinta permanenta ca puiul ei sa-si pastreze candoarea, si nu prin concepte controversate. De ce sa ne lasam amagiti de o imagine anume creata de minti diabolice pentru a ne rataci sufleteste?

Sunt mama, si vreau ca copilul meu sa-L intalneasca pe Dumnezeu in sufletul lui, nu sa-L “descopere” stiintific! Iar pana la varsta scolarizarii, copilul meu va stii deja, din propriile sale experiente care i-au intarit credinta, ca Dumnezeu il ajuta sa ramana pe o singura cale, unica omenirii si Lui!

…habar n-aveti cat mi-as dori sa cumpar o galeata cu vopsea alba si sa vopsesc o cruce mare, alba, pe acel monstrous panou publicitar!

12/03/2011

Autor: Dana Captilin
Petitie si semnaturi in format: XLSxls   PDFpdf
*Stiri, informatii in legatura cu petitia:
*Cod validare:
 =