Exprimă-ţi opinia liber. Creează sau semnează o petiţie online.
Prima pagina » Petitii online » Referendum pentru Monarhie
image

Petitie: "Referendum pentru Monarhie"

Facebook share

„Dacă ar fi avut ocazia să ne conducă Regele Mihai si Regina Ana , vă asigur că aţi fi iubit-o, pentru că a fost o persoană remarcabilă.”

În ianuarie 1948, când membrii Familiei Regale sunt obligați să părăsească țara ocupată de trupe sovietice și de „tovarășii lor de drum”, regimul comunist pune la cale o amplă operațiune de desființare a tuturor legăturilor și simbolurilor regalității. Bunurile membrilor Familiei Regale sunt confiscate, sunt eliminate toate însemnele dinastice, este pusă la pământ o instituție creată cu aproape un secol în urmă. Toți cei care au avut legături strânse cu monarhia înfundă pușcăria. Ura merge atât de departe, încât membrilor Familiei Regale li se retrage, prin decizie a Consiliului de Miniștri, cetățenia română („naționalitatea”).

Regele – ca șef suveran al Casei Regale a României (devenită, prin detronarea sa, nedomnitoare) – fusese obligat să abdice. La acea dată, multe state occidentale, inclusiv SUA, recunoșteau statutul Suveranului în exil pentru că el nu pierduse tronul prin dezmoștenire și nici nu renunțase de bună voie la drepturile sale legale. Așadar, din punct de vedere simbolic, Regele poartă cu el Regatul în exil: se adresează poporului în mesajele de la radio, acordă patronajul Comitetul Național Român – privit ca un fel de guvern în exil, este primit de șefi de stat și de guvern (mai ales în primii ani ai exilului). Din acel moment, nu se mai face practic distincție între persoană și instituție, în exil, Regele și Coroana sunt același lucru, un loc comun. Așadar, continuitatea regalității, care personifica rezistența împotriva dictaturii comuniste, era astfel asigurată, prezervată – evident, printr-o ficțiune – în exil.
Pe acest principiu al continuității dinastice, Ana de Bourbon-Parma primește, prin căsătorie, titulatura simbolică de „Regină a României” (cu apelativul asociat de Majestate). Așa cum Mihai luase cu el în exil Coroana perpetuă (din nou, evident, o coroană invizibilă, imaterială), Ana devenea un simbol al întregului pentru că nu putea exista Rege fără Regină. Evident, în documentele civile (certificat de căsătorie, acte de identitate) nu putea fi trecut acest titlu, dar ia totuși, prin căsătorie, numele „of Romania” (pașaportul britanic). La rubrica „ocupația”, actul grec de căsătorie menționează „Rege”, respectiv „Principesă”.

Așa cum am văzut, circumstanțele politice au făcut ca Principesa Ana de Bourbon Parma să se lege prin căsătorie de Regele Mihai în exil, la Atena, și nu pe pământ românesc. Nu a existat așadar o validare instituțională a statutului ei monarhic pentru că nici nu avea cum să aibă loc. Cu atât mai puțin o validare juridică și constituțională. A existat însă o validare rituală, pentru că, numind-o astfel, românii (și nu doar ei) recunoșteau de fapt statutul Regelui și al Casei sale, existența Coroanei. Nu era vorba despre opțiuni monarhice sau republicane la mijloc, ci despre a recunoaște o instituție-simbol a statului, deposedată de atribuțiile sale printr-o lovitură de stat (așa cum alte instituții precum Biserica Română Unită cu Roma sau Academia Română fuseseră și ele desființate). Și a recunoaște totodată că dictatură comunistă era ilegitimă. Regele devine astfel în exil purtătorul și păstrătorul simbolic al suveranității și independenței țării (ocupată și transformată într-o dictatură a proletariatului).”

17/08/2016

Autor: autorul a ales ca aceasta informatie sa nu fie publica
Categorie: Politica.
Petitie si semnaturi in format: XLSxls   PDFpdf
*Stiri, informatii in legatura cu petitia:
*Cod validare:
 =