Exprimă-ţi opinia liber. Creează sau semnează o petiţie online.
Prima pagina » Petitii online » Manifest împotriva reducerii orelor de istorie în ciclul al doilea de învăţământ
image

Petitie: "Manifest împotriva reducerii orelor de istorie în ciclul al doilea de învăţământ"

Facebook share

De aproape douăzeci de ani România traversează o continuă tranziţie. Schimbarea societăţii româneşti a fost presărată atât cu momente bune cât şi cu situaţii delicate. Multiplelor metamorfoze a fost supus şi sistemul de învăţământ, care în loc să fie reconstruit sau reformat a fost "măcelărit" de incompetenţa celor care l-au coordonat din 1990 până în prezent.
Politicienii români nu urmează linia europeană decât atunci când au interesul să o facă – doar atunci când scopurile guvernanţilor pot fi satisfăcute. Sintagma "Asta vrea Europa" este deja o expresie comună, fiind adusă în discuţie până la saturaţie de o "elită politică" lipsită de argumente. Au reuşit să bagatelizeze până şi Uniunea Europeană.
De ce nu s-a aplicat la noi modelul urmat de Irlanda ? Un stat care se afla la limita supravieţuirii în momentul intrării în U.E., dar care a profitat pe deplin de fondurile europene pentru a se moderniza. Raţionamentul lor a fost simplu : pentru a ne dezvolta avem de îndeplinit două condiţii : să avem persoane sănătoase şi bine pregătite. Prin urmare, majoritatea banilor europeni au fost absorbiţi de sistemul medical şi de cel educaţional. În prezent, Irlanda începe să beneficieze de rezultatele acestei politici.
În România ce se întâmplă ? Nu doar că cele două sisteme nu sunt încurajate ci mai mult, sunt "îngropate", evident în încercarea de a le resuscita. Dorim să ne referim la latura educaţională, acesta fiind în prezent un punct care începe să capete tendinţe maligne tot mai evidente. Punctual, dorim să ne referim la propunerea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării din cadrul măsurilor de reducere a curiculei, prin care se doreşte eliminarea orelor de istorie pentru clasele a XII-a cu profil tehnologic. Asociaţia Studenţilor la Istorie "Dacia" protestează vehement la iniţiativa ministerului şi dezaprobă atitudinea ignorantă a "diriguitorilor" învăţământului românesc faţă de sistemul educaţional în general.
De ce avem nevoie de istorie ? Care este contribuţia istoriei în pregătirea generală a unui elev din ciclul secundar de studii ? Noi răspundem astfel : istoria nu ne relevă realitatea, dar ne arată în mare măsură modul în care ea funcţionează. Ne ajută să înţelegem mai bine cum funcţionează lumea. Studiile sociologice atestă cote îngrijorător de ridicate pentru timpul petrecut de liceeni în faţa calculatorului. Una dintre urmări este pierderea interesului pentru cunoaştere – nu mai sunt conectaţi în realitatea cotidiană. Istoria îşi aduce un aport esenţial în captarea şi atragerea atenţiei elevului către societate – contribuie la dezvoltarea spiritului civic al acestuia. Dezinteresul tinerei generaţii faţă de tot ce este în jur poate fi corectat de istorie. Studiul trecutului duce la înţelegerea prezentului. Istoriei trebuie doar să i se permită să acţioneze atât ca disciplină de studiu dar şi ca vector social. O societate modernă nu se poate realiza fără studiul istoriei.
Cu îngrijorare însă, suntem obligaţi să constatăm nepăsarea autorităţilor în toate cele menţionate anterior. Guvernul ar trebui să reprezinte naţiunea şi interesul naţional! Ori dacă interesul naţional este să ne batjocorim trecutul atunci noi nu avem decât un singur mesaj de transmis : "BUCURĂ-TE ŢARĂ"

12/03/2009

Autor: Asociatia Studentilor la Istorie "DACIA"
Categorie: Educatie, invatamant.
Petitie si semnaturi in format: XLSxls   PDFpdf
*Stiri, informatii in legatura cu petitia:
*Cod validare:
 =