Exprimă-ţi opinia liber. Creează sau semnează o petiţie online.
Prima pagina » Petitii online » SALVAȚI MĂNĂSTIREA PUTNA
image

Petitie: "SALVAȚI MĂNĂSTIREA PUTNA"

Facebook share

FRAȚI ROMANI, SALVAȚI MĂNĂSTIREA PUTNA !!!


Acolo unde se deschide Valea Putnei, la poalele Obcinei Mari, se ridică prima ctitorie a lui Ştefan cel Mare, Manastirea Putna, prima instituţie ecleziastică a ţării, menită să sprijine, pe tărâm cultural şi religios, pe domnitorul care a luptat pentru neatârnarea şi întărirea statului.

Mănăstirea Putna a fost ridicată pe locul unde a căzut săgeata arcului lui Ştefan cel Mare, lucrările începând în 1466 şi terminându-se în 1469. A fost sfinţită în 1470.

DAR IATĂ CA DUPĂ MAI BINE DE 500 DE ANI MĂNĂSTIREA PUTNA ESTE ÎN PERICOL SĂ-ȘI PIARDĂ PĂMÂNTUL DAT DE SFÂNTUL NOSTRU VOIEVOD ȘTEFAN CEL MARE !!!

ÎNSUȘI SFÂNTUL VOIEVOD ȘTEFAN A LĂSAT SCRIS URMĂTOARELE:

"Iar după viaţa noastră, cine va fi domn al ţării noastre, din copiii noştri sau din neamul nostru sau pe oricine îl va alege Dumnezeu să fie domn al ţării noastre, Moldova, acela să nu clintească dania şi întărirea noastră, ci s-o întărească şi s-o împuternicească, pentru că am cumpărat cu banii noştri şi am dat şi am scris acelei sfinte Mănăstiri de la Putna. "

TOTUSI CIOCOII DIN MINISTERUL DE FINANTE ALATURI DE ACEI GUVERNANTI CARE AU UITAT CA SUNT ROMANI , CONTESTA DREPTUL DE PROPRIETATE AL MĂNĂSTIRII ASUPRA TERENULUI PE CARE ESTE CONSTRUITA.

ASA CEVA NICI COMUNIȘTII ÎNAINTE DE 1989 NU AU ÎNDRĂZNIT.

CHIAR NU MAI ESTE NICI UN PIC DE CREDINȚA ȘI DE MÂNDRIE DE A FI ROMAN ÎN INIMILE GUVERNANȚILOR ???

FRAȚI ROMANI DE PRETUTINDENI ESTE DE DATORIA NOASTRĂ DE CREȘTINI ORTODOCȘI ROMANI SA SALVAM ACEASTA SFÂNTA MĂNĂSTIRE.

GLASURILE NOASTRE TREBUIE SA SE FACĂ AUZITE DE CĂTRE GUVERNANȚI PENTRU CA VA VENI O VREME CÂND ȘI PIETRELE VOR VORBI, IAR NOI VOM FI ÎNTREBAȚI DE CE AM TĂCUT ȘI NU AM LUAT ATITUDINE !!!

DACA AM IESIT IN DECEMBRIE 1989 SA-L APARAM PE László Tőkés CU ATAT MAI MULT TREBUIE SA IESIM ACUM SA APARAM SFANTA MANASTIRE PUTNA.

FIECARE SEMNĂTURA CONTEAZĂ !


Domnule Emil Boc,stimați guvernanți și parlamentari romanii,

Toți semnatarii acestei petiții va cerem sa opriți acest abuz care se face împotriva Mănăstirii Putna.Întrucât semnăturile au fost centralizate electronic ele nu apar olograf ,însă acest protest este asumat direct de fiecare semnatar al cărui nume apare în finalul documentului.

SFÂNTUL ȘTEFAN SA NE BINECUVÂNTEZE ÎN LUPTA PENTRU SALVAREA MĂNĂSTIRII PUTNA !


IATĂ ȘI COMUNICATUL MĂNĂSTIRII PUTNA :


Către cei care gândesc şi mai simt româneşte

Mănăstirea Putna, reprezentată prin Stareţ Arhimandrit Melchisedec Velnic, aduce la cunoştinţă tuturor forurilor bisericeşti şi laice o nedreptate ce se încearcă a se face, printr-o Contestaţie în anulare asupra căreia se va pronunţa Tribunalul Suceava, în privinţa terenului care reprezintă vatra mănăstirii.

În data de 1 iulie 2011, prin Decizia definitivă şi irevocabilă nr. 1015 a Tribunalului Suceava, Mănăstirii Putna i s-a făcut o dreptate istorică, recunoscându-i-se, prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra vetrei de vieţuire monahală – terenul de 14 ha pe care se află: biserica cu mormântul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, cimitirul, chiliile, muzeul, arhondaricul, livada şi gospodăria anexă.

În data de 7 decembrie 2011, Direcţia Finanţelor Publice a Judeţului Suceava, ca reprezentant al Statului Român, a depus la Tribunalul Suceava o Contestaţie în anulare prin care cere să se anuleze hotărârea judecătorească mai sus menţionată.

Acest demers al unei instituţii publice ne surprinde cu atât mai mult cu cât, mai ales în ultimii ani, lumea politică şi mass-media au încercat să ne convingă că nu se poate concepe un stat de drept în care să nu se garanteze respectarea proprietăţii private. Urmare a acestor intervenţii, majoritatea cetăţenilor şi-au recuperat sau au fost despăgubiţi pentru proprietăţile confiscate abuziv de către regimul comunist.

Pământul pe care se află Mănăstirea Putna a fost dăruit de ctitorul ei, Sfântul Ştefan cel Mare, domnul Moldovei, din averea sa personală. Dania a fost întărită în 1503 prin cuvintele: Iar după viaţa noastră, cine va fi domn al ţării noastre, (...) Moldova, acela să nu clintească dania şi întărirea noastră, ci s-o întărească şi s-o împuternicească, pentru că am cumpărat cu banii noştri şi am dat şi am scris acelei sfinte Mănăstiri de la Putna.

După ocuparea Bucovinei de către austrieci în 1775, a fost constituit în 1783 Fondul Bisericesc, cuprinzând averile Bisericii Ortodoxe din Bucovina. În acest Fond au fost cuprinse scriptic (în cartea funciară) şi toate proprietăţile Mănăstirii Putna, iar Statul Român comunist, prin Decretul nr. 273/1949, nepublicat în Monitorul Oficial, s-a intabulat abuziv pe suprafaţa de 14 ha amintită mai sus.

Cu toate acestea, niciodată terenul de 14 ha, care reprezintă nucleul de vieţuire al Mănăstirii Putna în cei peste 550 de ani de existenţă, nu a fost înstrăinat sau folosit de către altcineva, fiind întotdeauna în posesia utilă, neîntreruptă şi paşnică a vieţuitorilor mănăstirii.

Mai mult, orice mănăstire are un drept de proprietate sacră asupra bisericii, chiliilor şi incintei mănăstireşti, drept recunoscut prin lege. Nu este normal ca Mănăstirea Putna – cea dintâi dintre ctitoriile lui Ştefan cel Mare, cunoscută tuturor românilor ca un simbol de credinţă, cultură şi demnitate – să fie nevoită să cerşească de la o instituţie a statului recunoaşterea dreptului de proprietate asupra pământului dobândit prin donaţie şi stăpânit neîntrerupt.

Dacă nu vom reuşi să garantăm proprietatea privată dobândită legitim, cine ne va garanta în viitor munca noastră, moştenirea noastră, libertatea noastră ca cetăţeni şi creştini? O ţară nu se clădeşte pe nedreptate!

Prin urmare, cerem reprezentanţilor statului să intervină pentru retragerea Contestaţiei în anulare depusă de Statul Român prin Direcţia de Finanţe Publice a Judeţului Suceava.

19/12/2011

Autor:  
Destinatar: Presedintele Traian Basescu, Guvernul si Parlamentul Romaniei
Petitie si semnaturi in format: XLSxls   PDFpdf
*Stiri, informatii in legatura cu petitia:
*Cod validare:
 =