Exprimă-ţi opinia liber. Creează sau semnează o petiţie online.
Prima pagina » Petitii online » Salvați literatura română de Institutul Cultural Român și Uniunea Scriitorilor
image

Petitie: "Salvați literatura română de Institutul Cultural Român și Uniunea Scriitorilor"

Facebook share

Se știe foarte bine că ceea ce ne-a mai rămas nevândut sau neîmpărțit este cultura care ne poate reprezenta cu succes pe plan mondial. Avem scriitori de valoare, atât clasici cât și contemporani dar care nu sunt susținuți tocmai de cei a căror menire ar fi să-i promoveze și anume, factorii de decizie ai Institutului Cultural Român.

Ani de zile nici nu se știa de existența acestui for din România fiindcă funcționa în regim închis, promovând aceeași scriitori mediocri sau cu talent îndoielnic care au demonstrat de-a lungul timpului, le editurile mici pe unde au apărut în străinătate că nu sunt doriți de public iar cărțile lor, în care s-au investit bani grei din partea contribuabilului roman sunt trimise la topit. Marile edituri nici nu au vrut să audă de publicarea lor indifferent de câți bani ar fi investit ICR-ul. Cu toate că există scriitori români de certă valoare, care trăiesc în România și au demonstrat că sunt ceruți de publicul larg din diverse state ale lumii, aceștia nu au fost promovați deloc de ICR, fiind lăsați să se descurce ”pe cont propriu”, au reușit să fie publicați de către mari editori mondiali, iar cărțile lor vândute pe întreg mapamondul. Cazul lui Sorin Cerin, mai puțin cunoscut publicului român dar cerut pe plan internațional a devenit de notorietate. Cărțile lui, mai ales celebra Culegere de înțelepciune ( Wisdom Collection), a fost tipărită și retipărită în mai multe ediții, de diverse edituri culminând cu Amazon, pe pagina căruia i se vând și azi zeci de cărți, precum și prin celebrul lanț de librării Brnes&Noble, de fapt cea mai select rețea mondială de librării. Mai multe personalități ale lumii, printre care și români, cum ar fi reputatul academician Gheorghe Vlăduțescu, sau universitarii Ion Dodu Bălan, Adrian Dinu Rachieru sau alții au scris despre această Culegere de înțelepciune ce întrunește mai multe cărți, publicată și în România la editura Eminescu. Acest exemplu nu ar fi singular dar relevant pentru cum se irosește banul public de către ICR, susținând diverși scriitori cu ”pile și relații” care în lipsa talentului nu au dovedit nimic, decât spirit de gașcă, prin care își cântă mereu unii altora osanale critice, ținând cercul închis pentru anumite valori autentice ce ar deveni intruși și le-ar demonstra lipsa lor de talent prin succesele obținute. Sorin Cerin descrie cât se poate de plastic o imagine a unor astfel de găști literare, în recent apăruta carte Dincolo de Cuvânt, lucrare scoasă sub semnătura Valentinei Becart. Până și participarea unuia dintre preaslăviții ICR-ului, Mircea Cărtărescu, la Premiul Nobel pentru literatură este de asemeni o mare cacealma, datorată în primul rând susținerii din umbră pe diverse canale cultural-diplomatice, sau a anumitor politicieni, total orfani cu privire la valoarea peisajului literaturii contemporane. S-a demonstrat că în afară de infuzia de bani care i-a fost arondată, pentru traduceri, tipărire, etc, toate din banul public, nu a realizat decât o mârșavă publicitate în țară care să ascundă lipsa de interes al publicului din străinătate, de parcă în țară lucrurile ar sta altfel. Nici măcar clasicii români, Caragiale, Eminescu, Creangă, nu sunt cunoscuți în străinătate cu toate că onoratul contribuabil român plătește bani grei acestui Institut Cultural Român ce ar fi trebuit să devină un fel de minister de externe al culturii române și nu o oficină patronată de diverse grupuri sau grupulețe. Ne așteptăm la o schimbare în bine odată cu venirea noii conduceri în frunte cu domnul Andrei Marga, dar puțin probabil,
odată ce au fost activați în conducerea ICR oameni de teapa unui Horia Gârbea, un veleitar care pretinde că se pricepe la tot și la toate, (roman,poezie, dramaturgie, eseu, etc.) a cărui pregătire este de inginer constructor, dar critic literar, în funcție de interesele grupului din care face parte, provenit, bineînțeles de la Uniunea Scriitorilor, unde deține și funcția de președinte al Asociației București.
Prin urmare dacă un scriitor refuză să se înregimenteze în conglomeratul de sorginte stalinistă denumit Uniunea Scriitorilor, unde se știe că doar anumiți scriitori sunt promovați, restul fiind de umplutură, riscă să pățească același lucru și la ICR deoarece se va lovi de aceleași vajnice forțe obscure ale USR. Mai rău ca pe vremea vechiului regim communist. Ori ești înregimentat și te supui grupurilor de interese, ori devii exclus. Cel puțin pe vremea comuniștilor nu se trimiteau pe banii publici diverse antitalente să fie publicate de edituri mediocre din străinătate.
De ce nu se găsesc mari editori mondiali? Motivul este simplu, aceștia nu sunt deloc interesați de banii ICR .
Mai mult decât atât, până și editurile mediocre vor ca traducătorii să fie străini. Mai precis, vă luăm banii pentru tipărire doar cu condiția ca să vi-i luăm și pe cei pentru traducere. Astfel diverși indivizi dubioși din străinătate, sunt ținuți tot pe spatele contribuabilului român spre a învăța limba noastră și uite astfel apar cărțile traduse prost. Ăsta ar fi unul din motivele pentru care nici măcar clasicii noștrii nu sunt cunoscuți publicului larg din străinătate.

Ce e de făcut?

În primul rând promovarea talentelor autentice, care au demonstrat că pot publica la edituri prestigioase din străinătate, chira și fără ”ajutorul” financiar al ICR-ului, care plătește gras, pe toți cei cu pile și relații.

În al doilea rând, la promovarea scriitorilor să nu se țină cont de apartenența lor la diferite filiații sau ”uniuni de creație” unde diverse găști își impun punctele de vedere în detrimentul celor care nu sunt de acord cu acestea, creindu-se discriminarea aunumitor autori.

În al treilea rând, cei care fac parte din conducerea Institutului Cultural Român să nu facă parte și din anumite ”uniuni de creație” tocmai pentru a se judeca liber și fără nici o tăgadă de imparțialitate opera sau valoarea unui scriitor.

În al patrulea rând, autorii care sunt în viață să-și desemneze singuri traducătorii, știind cel mai bine cine le-ar putea traduce opera iar cei plecați dintre noi, să fie traduși de traducători români specializați în limbile respective care au demonstrate certe calități prin diverse lucrări anterioare și nu prin simple autorizații de traducător.

În al cincilea rând, să fie atrase marile edituri ale lumii, nu prin banii puși la socoteală de contribuabilul roman, ci prin opera și subtilitatea traducerilor realizate, considerând că orice editor serios va deveni atras de o operă cu adevărat valoroasă, cum s-a întâmplat în cazul mai multor scriitori contemporani români.

Știm că aprecierea acestor cinci puncte va atrage mânia și batjocura grupurilor de interese ale căror talente au excelat în a stoarce bani și nicidecum în literatură, dar este unica cale spre normalitate. Emil Cioran, Mircea Eliade și alții nu au fost ajutați la vremea lor, de nici un ICR, precum în contemporaneitate Sorin Cerin. Scriitorul român, premiat în Italia, Adrian Munteanu, a solicitat o subvenție pentru deplasare dar nu l-a auzit nimeni, în timp ce diverse nulități sunt plimbate cu întreaga familie primind sume fabuloase.

Ce e de făcut pentru promovarea literaturii române în țară?

Se știe că sunt doar câteva edituri care se autoproclamă deosebit de valoroase. Sunt, am spune noi, prin faptul că primesc cu nemiluita bani de la buget pentru editarea diverselor opere ale anumitor grupuri alese pe sprânceană. Acești bani vin prin Ministerul Culturii. Valoarea le crește și mai mult când au primit și diverse imobile de la stat, recte, RAAPPS, cum ar fi editura Humanitas condusă de imparțialul Gabriel Liiceanu, cel cu Apel către Lichele.
O fi adevărat apelul său de chemare odată ce editura condusă de domnia sa reușește să se mențină în anumite topuri pe vremurile vitrege de azi. Editurile mici care nu primesc bani de la Ministerul culturii, nici case de la stat și nici diverse iertări de TVA sau alte stipendii sunt forțate să se descurce fiecare în parte după voia sau cu ajutorul publicului cititor. Dacă nu vinde cartea, dispare.De aceea pentru salvarea literaturii române propunem câteva amendamente:

În primul rând, Ministerul culturii să acorde o cotă parte fiecărei edituri care a demonstrate că are un plan de publicații annual la o anumită cotă. Să zicem o sută de titluri, indiferent de așa zisa ”valoare” dată de diverse ”surse” critice.

În al doilea rând, scutirea de taxe să fie pentru toate editurile și nu doar pentru unele.

În al treilea rând scriitorii care au dovedit că au publicat un anumit număr de cărți să poată accesa fonduri de la Ministerul culturii, care să fie împărțite pentru toți scriitorii și nu doar pentru unii aleși pe sprânceană.

În al patrulea rând, fondurile alocate scriitorilor să nu fie în funcție de aderarea lor la anumite ”uniuni de creație”, această aderare să fie una benevolă.


În al cincilea rând, adaosul la pensie, al scriitorilor care nu fac parte din ”uniuni de creație” să fie același ca și al acelora care sunt membri ai uniunilor respective. În prezent scriitorii care nu fac parte din Uniunea scriitorilor sunt discriminați pe față, chiar dacă mulți dintre ei au o operă mai apreciată de critica de specialitate decât a multor membrii ai USR. Cei care nu fac parte din USR nu primesc nici un adaos la pensie fiind obligați vrând nevrând să devină membrii acestei instituții.

24/01/2013

Autor: autorul a ales ca aceasta informatie sa nu fie publica
Destinatar: Primul Ministru, Comisiei pentru cultură, artă și mijloace de infromare în masă a Senatului României, Ministerului culturii
Petitie si semnaturi in format: XLSxls   PDFpdf
*Stiri, informatii in legatura cu petitia:
*Cod validare:
 =