Exprimă-ţi opinia liber. Creează sau semnează o petiţie online.
Prima pagina » Petitii online » Petitie adresata Presedintelui Romaniei pentru NEpromulgarea O.G. PL-x nr. 193/2014 ce incrimineaza cultul Sfi...
image

Petitie: "Petitie adresata Presedintelui Romaniei pentru NEpromulgarea O.G. PL-x nr. 193/2014 ce incrimineaza cultul Sfintilor inchisorilor comuniste"

Facebook share

Domnule Preşedinte, Votându-vă, Românii au votat speranţa! La debutul mandatului, aţi acordat Ordinul Naţional "Steaua României", prin domnul Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, tuturor membrilor AFDPR. Acest gest arată aprecierea Dumneavoastră faţă de luptătorii pentru Adevăr şi Dreptate şi, de asemenea, arată profunda înţelegere a pericolului comunist. Într-adevăr "România lucrului bine făcut" nu putea porni decât de la condamnarea acestui teribil flagel care a marcat şi marchează încă viaţa social-politică şi economică a României şi chiar trăirile supravieţuitorilor. Vă dorim din inimă ca la finele celor două mandate să puteţi declara România într-adevăr liberă de comunism, liberă de această ideologie fără Dumnezeu, această doctrină criminală care, alături de surorile sale fascismul şi nazismul, a însângerat secolul XX. În curând pe masa Dumneavoastră va ajunge spre promulgare un amendament potrivit căruia Mişcarea Legionară este considerată organizaţie fascistă, fiind pusă pe acelaşi plan cu organizaţiile de acel tip. Amendamentul, ca şi legea finală, de altfel, a trecut cu o nejustificată grabă şi superficialitate. Să ne explicăm: importanţa chestiunii reclama, imperios, o amplă dezbatere publică, impusă, pur şi simplu, de istoria României secolului XX. În jurul noţiunii de „legionarism” şi „Mişcare Legionară” s-a ţesut o pânză deasă de dezinformare, practicându-se un amestec toxic de jumătăţi de adevăr cu minciună crasă. În lipsa unei analize reci, obiective a istoricilor de profesie, şi de bună-credinţă s-a apelat la teze şi formulări care amintesc, pregnant de politruci ca Iosif Chişinevschi şi Leonte Răutu. Să ne amintim că, după jertfele Revoluţiei din Decembrie 1989, au venit morţii şi schilodiţii din Piaţa Universităţii, calificaţi de regimul iliescian neocomunist drept „legionari”, la fel cum Securitatea îi tratase pe studenţii arestaţi în 1956 pentru antisovietism, antibolşevism şi revendicarea de a se instaura democraţia. Numai un „istoric” ignar, sau, mai grav, rău intenţionat poate face abstracţie de verdictul Tribunalului Internaţional de la Nurnberg care s-a pronunţat definitiv şi irevocabil: „Mişcarea legionară nu a fost o mişcare de tip fascist”! Mişcarea Legionară a luat nastere ca o reacţie fermă a neamului de a se apăra de boala mortală numită comunism! Nici vorba de "fascism"! De altfel, un indiciu în acest sens este verdictul definitiv al Justiţiei în cazul "Valeriu Gafencu - Sfântul închisorilor". Noi, românii, care iubim neamul şi pe Dumnezeu mai mult decât efemera noastră viaţă, respingem cu hotărâre cenzura, de altfel interzisă prin Constituţie. Vom trăi şi ne vom exprima la fel ca şi până acum, potrivit principiului sfânt al libertăţii de exprimare, înscris în Constituţie. Suntem totodată stupefiaţi de omisiunea practicată de iniţiatorii amendamentului care fac, pur şi simplu, abstracţie de comunism, de parcă o jumătate de secol de jaf, sclavie, mizerie, distrugere a elitelor şi a sufletului românesc nici nu a existat. Este limpede pe cine slujeşte o asemena mârşavă, netrebnică omisiune. Dacă „omisiune” va fi fost! Vă cerem să îndreptaţi această imensă „greşeală”, această jignire adusă nouă şi copiilor noştri! Căci ce poate fi mai îngrozitor pentru un copil decât faptul că este privat de cunoasterea istoriei adevarate a ţării căreia îi aparţine? Ce vom face? Vom asista la rescrierea istoriei? Se vor arde iarăşi cărţile lui Eliade, Noica, Cioran, Blaga, Ţuţea, Voiculescu, Stăniloae, Radu Gyr, Nae Ionescu, Ernest Bernea, Traian Brăileanu, Traian Herseni, George Manu, Nichifor Crainic ...? Vom reveni la perioada epurării bibliotecilor, a falsificării manualelor, la “fondurile bibliografice secrete”? Căci asta e realitatea istorică, o spune şi Neagu Djuvara: "Elita interbelică în majoritatea ei a fost legionară sau simpatizantă legionară!" Aşa au fost vremile iar istoria nu poate fi măsluită. Ea trebuie cunoscută, cu părţile ei bune şi rele aşa cum a fost, în spiritul adevărului şi obiectivităţii. Vă cerem, aşadar, Domnule Preşedinte, să analizaţi cu rigoarea care vă caracterizează această propunere legislativă şi să puneţi lucrurile în matca firească a lucrului bine făcut. Vă cerem să retransmiteţi Camerei Deputaţilor amendamentul cu recomandarea de a condamna comunismul, iar nu o inventată Mişcare Legionară. Votând Klaus Iohannis, românii au votat mai mult decât un om, au votat speranţa! Vă mulţumim, Lista semnatarilor rămâne deschisă: Fundatia George Manu Fundatia Sfintii Martiri Brancoveni Asociatia Bucovina Profunda Asociatia Culturala "Avram Iancu - C.R.A.I." Asociatia Oamenilor de Afaceri Crestini Ortodocsi Asociatia pentru Revigorarea Traditiei Asociatia Predania Ciprian Voicila – sociolog Alexandru Sfiraiala Laurian Tota Marcel Bouros - manager Alexandru Mihalcea - scriitor Vlad Nicolau – fost deţinut politic George Cusa - fost deţinut politic Florian Goji Dr. Mircea Puscasu Spiridon D. Tofan – sociolog Mihai Floarea Cristian Nicolae Bucuroiu Botezatu Constantin - prof. matematica Botezatu Gheorghina Gratiela - prof. chimie Andrei Negoita Nicolae Margineanu, regizor film

04/07/2015

Autor: Bucuroiu Cristian Nicolae
Destinatar: Presedintele Romaniei
Petitie si semnaturi in format: XLSxls   PDFpdf
*Stiri, informatii in legatura cu petitia:
*Cod validare:
 =