Exprimă-ţi opinia liber. Creează sau semnează o petiţie online.
Prima pagina » Petitii online » Incoerente in textul Legii nr. 223 din 2015 privind pensiile militare de stat
image

Petitie: "Incoerente in textul Legii nr. 223 din 2015 privind pensiile militare de stat"

Facebook share

Am constatat o eroare grava in aplicarea legii 223/2015, la art. 17 si art. 18, alin. (1), si anume dupa cum spune textul legii la “Art. 18. (1) Au dreptul la pensie de serviciu anticipata partiala militarii, politistii si functionarii publici cu statut special, în activitate, care au o vechime efectiva de minimum 20 de ani, dintre care cel putin 10 ani vechime în serviciu, si care se afla în una dintre urmatoarele situatii: a) sunt trecuti în rezerva ori au încetat raporturile de serviciu, ca urmare a reorganizarii unor unitati si a reducerii unor functii din statele de organizare, precum si pentru alte motive sau nevoi ale institutiilor din domeniul apararii nationale, ordinii publice si securitatii nationale;”...similar si pentru art. 17 alin. (1) lit. a) si b). In interpretarea organelor abilitate sa intocmeasca dosarele de pensie anticipata (partiala) am constatat ca nu dau curs solicitarilor de intocmire a dosarelor de pensii deoarece se blocheaza in textul “in activitate” care in opinia dumnealor face referire numai la cadrele militare active, dar in acelasi timp in alineat se enunta ca “…si care se afla in una dintre urmatoarele situatii:” si aici regasim textul literei a) care spune ca “sunt trecuti in rezerva ori au incetat reporturile de serviciu,…”. In citirea legii de catre personalul de Resurse umane din sistemul militar se exprima asa:" Art. 18 (1) Au dreptul la pensie de serviciu anticipata partiala militarii, politistii si functionarii publici cu statut special, in activitate,...., si care se afla in una dintre urmatoarele situatii:...". Si lit. a) le da in cap cu "...ori au incetat raporturile de serviciu,..."! Astfel constat neconcordanta si ineficienta existentei textului “in activitate” odata ce alineatul face referire la una dintre situatiile enuntate la litera a) si aceasta defineste foarte clar incetarea raporturilor de serviciu efectuate la timpul trecut, "au incetat" nu "vor inceta". Se naste intrebarea retorica cum poate fi un cadru militar "in activitate" daca a incetat raporturile de serviciu asa cum enunteaza litera a)? Forma de exprimare literara este foarte precisa, se refera la timpul trecut al activitatii ceea ce intra in contradictie cu textul “in activitate” care tine pe loc o groaza de dosare. Pentru un militar in activitate poate sa fie trecut in rezerva, dar nu poate sa mai fie in activitate cat timp a incetat raporturile de serviciu.
CONCLUZIE: Anularea termenului "in serviciu" din cele doua articole cat timp cadrul militar se afla in una dintre situatiile enuntate la literele ce urmeaza, iar acestea fac referire la o activitate prezenta incompatibila cu o incetare a raporturilor de serviciu din trecut. La timpul prezent care face referire norma legala nu poate fi "in activitate" daca "...au incetat raporturile de serviciu...".
PROPUNERE LEGISLATIVA: "Art. 18. (1) Au dreptul la pensie de serviciu anticipata partiala militarii, politistii si functionarii publici cu statut special, care au o vechime efectiva de minimum 20 de ani, dintre care cel putin 10 ani vechime în serviciu, si care se afla în una dintre urmatoarele situatii:..."

11/05/2016

Autor: autorul a ales ca aceasta informatie sa nu fie publica
Petitie si semnaturi in format: XLSxls   PDFpdf
*Stiri, informatii in legatura cu petitia:
*Cod validare:
 =