Exprimă-ţi opinia liber. Creează sau semnează o petiţie online.
Prima pagina » Petitii online » Pe centura arheologiei...
image

Petitie: "Pe centura arheologiei..."

Facebook share

Ma numesc George Neagu, sunt muzeograf la Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie Constanta si presedintele Sindicatului Ovidius al Lucratorilor din Muzee Constanta. De aproximativ doua luni, arheologii din muzeul nostru desfasoara activitati de cercetare arheologica pe centura ocolitoare a orasului Constanta. In timpul acestor lucrari au intervenit mai multe probleme pe care vreau sa vi le semnalez si sa va rog sa le faceti publice, ajutandu-ne astfel sa ajungem la o situatie care sa ne permita desfasurarea activitatii in conditii optime.
Din motive greu de inteles, lucrarile arheologice de pe aceasta centura si de pe sectorul Medgidia-Constanta al viitoarei autostrazi, nu au fost incredintate direct muzeului constantean, ci unei firme "capusa", Deprom S.R.L.. Aceasta firma apartinea dnei Lucia Coja, nimeni alta decat sotia dlui Eugen Coja, angajat pe atunci al Directiei Judetene pentru Cultura, Culte si Patrimoniul Cultural National Constanta, institutie care ar fi trebuit sa controleze activitatea firmei sus-numite (intre timp, dl. Coja si-a dat demisia).
Aceasta firma a subcontractat muzeul pentru lucrarile de cercetare arheologica, pastrandu-si doar pe cele de supraveghere arheologica. Prin contract, firma Deprom se obliga sa asigure intreaga logistica necesara "sapaturii manuale". Lasand la o parte ambiguitatea termenului "sapatura manuala", nedefinit de nici o lege, singurele unelte asigurate au fost cazmalele, lopetile, tarnacoapele si, doar in unele puncte, spaclurile.
Un alt aspect este cel legat de masurile de protectia muncii, care intra inclusiv sub incidenta dreptului penal. Abia dupa o luna de la inceperea lucrarilor, ne-au fost cumparate casti, veste si bocanci si, la doua luni, salopete si pelerine de ploaie.
Din punct de vedere al standardelor stiintifice, lipsurile sunt si mai mari. In unele cazuri, un singur arheolog este pus sa supravegheze mai multe puncte in acelasi timp, aflate la mai multe sute de metri distanta. Lipseste minimul de echipament tehnic (eu spre exemplu am fost trimis sa sap fara aparat foto, busola, etc).
Extrem de grav mi se pare si faptul ca suntem pusi sa sapam in puncte pentru care nu ni se da nici o documentatie, nestiind daca pentru acestea exista autorizatie de sapatura. Eu am cerut documentatia punctului in care am fost trimis pentru cercetare dlui. Virgil Lungu, care afirma ca este responsabil de punct si a refuzat sa mi-o dea. Fapt pentru care am fost pus sa fac o explicatie prin care sa spun de ce nu merg pe teren. Responsabilii stiintifici lipsesc de pe punctele de lucru, facand doar vizite de cateva minute o data la cateva zile. Mai mult, exista multe puncte in care nu sunt prezenti decat un singur arheolog debutant.
Trebuie spus ca in mai multe cazuri s-au distrus situri arheologice cu buldozerul, lucru sesizat organelor in drept.
Acestea ar fi doar principalele probleme cu care ne confruntam. Trebuie subliniat ca in momentul de fata, cercetarea arheologica se desfasoara cu 5-6 oameni in teren, numar extrem de mic fata de necesitati si ca se pregateste si preluarea activitatii de supraveghere arheologica, pe langa cea de cercetare (activitatea este in prezent asigurata de firma Deprom SRL).
In data de 14.09.2009, am depus o sesizare la Directia Judeteana pentru Cultura, Culte si Patrimoniul Cultural National Constanta cu o parte din aceste probleme.
Eu si colegii mei asteptam sprijinul dumneavoastra. Daca puteti dati link-ul cu aceasta petitie cunoscutilor dumneavoastra!

18/09/2009

Autor:  
Destinatar: Comisia Nationala de Arheologie; Ministerul Culturii
Petitie si semnaturi in format: XLSxls   PDFpdf
*Stiri, informatii in legatura cu petitia:
*Cod validare:
 =