Exprimă-ţi opinia liber. Creează sau semnează o petiţie online.
Prima pagina » Petitii online » Petitie pentru stoparea falsificarii culturii in Romania prin ICR
image

Petitie: "Petitie pentru stoparea falsificarii culturii in Romania prin ICR"

Facebook share

ICR – inainte de “revolutia” din 2012 in cultura romana, cand “stimabilul” domn Patapievici a acceptat sa fie propulsat afara din sistem, institutia ICR era o insitutie a domniei sale, cat se poate de personala si pazita de bodyguarzi, o institutie despre care nu stia aproape nimeni ca exista si ca avea drept scop tocmai promovarea culturii romane in strainatate, si nu a domnului Cartarescu si atat.
Acum, dupa acest “puci” la institutia ICR-ului, stimabilul domn A. Marga s-a gasit sa reia, putin cate putin, din obiceiurile de feuda ale domnului Patapivici. Mai precis, sfatuit de sfatuitorii domniei sale pe care si i-a carat de pe la Cluj, incearca, probabil, sa transforme institutia publica ICR intr-o institutie doar a domniei sale, cu alte cuvinte, mergand pe urmele domnului Patapievici. Se stie ca statul comunist a reusit sa-si duca la indeplinire scopurile printr-o imensa masinarie de ideologizare si dezinformare pe care tocmai o mostenise (prin faptul ca a beneficiant de posterioritate) de la masinaria nazista; comunistii n-au trebuit sa reia, sa reinventeze totul de la zero, in privinta dezinformarii si ideologizarii. Asa se intampla si acum la ICR, domnul Marga pur si simplu imita, reia obiceiurile domnului Patapievici, deoarece beneficiaza de avantajul posterioritatii. Adica, pur si simplu falsifica, asa cum se proceda si pe vremea domnului preastimat Patapievici, asa-zisele concursuri de angajare de la ICR.
Cineva parca isi bate joc permanent de imaginea Romaniei peste hotare si nu stim cine este acest cineva; dar, daca am sta sa luam la puricat toate detaliile, vom vedea ca imaginea proasta de care se “bucura” Romania vine si pe fondul lipsei, absenteismului de imagine pozitiva a culturii Romane. Una dintre institutiile care ar fi putut face nu mult, nu mult mai mult, ci extrem de mult pentru imaginea pozitiva a Romaniei a fost ICR. “A fost”, pentru ca si acum, sub conducerea preadistinsului domn A. Marga, putem vorbi de ea la trecut, daca nu se schimba acolo, in aceasta institutie aflata in stare de ebrietate a orgoliilor, perspectiva.
Sa trecem, insa, la chestiunile punctuale:
1. ICR nu a organizat nici un fel de concurs de angajare, deoarece un concurs inseamna o concurenta pe baza unor criterii stabilite dinainte si cunoscute de toata lumea, daca vrea sa nu fie un asa-zis “concurs” care agajeaza discretionar. Cum spunea Caragiale, “tradare, da, daca o cer interesele partidului… dar s-o stim si noi.” Adica: bine, angajati-va pe cine doriti, discretionar, dar cel putin sa stim si noi pe ce baze s-a facut aceasta discretionare, care este bunul-plac al domniilor voastre dupa care angajati. Acesta nu poate avea un caracter de concurs, deoarece la un concurs toti concurentii stiu dinainte pe ce baze vor fi evaluati si care este baremul.
2. ICR, prin domnul Marga, a crezut ca pacaleste opinia publica prin aceea ca a stabilit, posibil pe data de 3 ianuarie 2013, lista celor admisi la concursurile de directori adjuncti si referenti. S-a crezut, probabil, ca fiind imediat dupa revelion, nimeni n-o sa-si dea seama ce s-a intamplat cu posturile de referenti si directori adjuncti.
3. De fapt, conditiile “concursului” erau urmatoarele:
a) Candidatii trebuiau sa fie chemati, chiar daca doar unii dintre ei, la interviuri incepand de pe data de 7 ianuarie 2013. Ceea ce nu stie prea bine opinia publica este ca acesti candidati trebuiau chemati la interviuri incepand cu data de 7 ianuarie pentru urmatoarele motive:
a.1.) pentru a se vedea daca sunt sau nu impartiali politic, asa cum se specificase pe site-ul institutiei.
a.2.) pentru a se vedea daca stapanesc bine, in ciuda documentelor depuse pe internet, limba engleza.
a. 3) pentru a li se evalua portofoliul, intrucat candidatii, cel putin cei pentru postul de referent in strainatate, au post pusi sa trimita pe internet portofoliul de lucrari sau realizari culturale si artistice care ii recomanda.
a. 4.) pentru a se evalua daca reprezinta, in carne si oase, ca alura, o imagine optima a omului de cultura sau care poate administra, intr-un fel, fraiele vietii culturale din Romania.
a. 5.) pentru a se discuta pe marginea proiectelor propuse (in ideea evitarii unor anumite neintelegeri, intre ceea ce a crezut creatorul proiectului ca transmite prin acel proiect si ceea ce crede ca reprezinta acel proiect evaluatorul proiectului).
a.6.) pentru a se vedea daca concurentul stapaneste legislatia de functionare a ICR, legistatia institutiilor similare din strainatate si a institutiilor europene de acest gen (/EUNIC), conditie publicata pe site si de asemenea, foarte importanta pentru ocuparea acestor posturi.
A existat oare vreun astfel de concurs? Ce s-a intamplat de fapt, acolo, la ICR, imediat dupa Revelion? O institutie publica a statului roman, menita sa reprezinte in strainatate nu “cultura” in general, ca fiind o notiune abstracta si plutitoare prin constiintele oamenilor, ci care era menita sa promoveze (si, implicit, sa respecte) pe oamenii de cultura, valorile culturale si operele culturii, i-a sfidat pur si simplu pe acestia.
Nu a existat nici un fel de respect pentru omul de cultura roman, lipsa de respect din partea unei institutii oficiale atat de importante, a romanilor, pentru ca toti oamenii de cultura care au aplicat pentru posturile de referent, bunaoara, au fost sfidati, umiliti, ridiculizati la modul cel mai josnic. De ce? Pentru ca in loc ca acesti candidati respectabili sa fie chemati pe data de 7 ianuarie 2013 la interviuri, s-a facut ad hot o lista a celor declarati, ca prin farmec, “admisi”.
4. De fapt, “concursul” a reprezentat:
b) Candidatii n-au mai fost niciodata chemati incepand cu data de 7 ianuarie anul curent, iar prin aceasta, ei au fost umiliti, prin nechemarea la interviuri. Iata, insa ca:
b.1.) domnul A. Marga apare la televiziunea publica si admite ca nici dansul si nici altcineva nu i-a intrebat pe candidati daca sunt sau nu impartiali politic (desi aceasta era o cerinta elementara si obligatorie, care trebuia stabilita la adevaratele concursuri de selectare impartiale, daca ar fi existat). Daca nimeni nu i-a intrebat asta, aceasta este foarte grav.
b.2.) nimeni nu a chemat pe nimeni la ICR, probabil nici pe data de 3 si nici pe data de 7 ianuarie, pentru a se constata daca au sau nu coerenta si fluenta in limba engleza vorbita si daca fac dovada unor scrieri sau a unor traduceri bune in limba engleza.
b.2.1) acest lucru poate duce la consecinte grave pe plan extern. Este posibil ca cineva sa faca dovada unor certificate de limba engleza, dar sa nu stapaneasca limba, lucru care poate crea o imagine proasta Romaniei.
b.2.2) acest lucru poate conduce la consecinte, iarasi ridicole, in care sa fie angajati oameni in strainatate fie care au nevoie de translatori, fie care nu au nici cea mai vaga idee daca un text al literaturii romane este bine tradus sau nu, sau daca in maniera cum este tradus prin unele locuri un text, o opera literara, se poate ajunge la interpretari eronate sau deficitare, promoandu-se de fapt o falsa imagine a romanilor si Romaniei.
b. 3) oamenii de cultura care si-au trimis CV-uri si portofoliile de lucrari pe adresa ICR au fost umiliti, intrucat nu au fost chemati pentru a se discuta asupra portofoliului si ce reprezinta el mai exact, cum poate un om, prin portofoliul adus, sa faca dovada ca poseda o buna intelegere a nevilor culturale ale romanilor si Romaniei pe plan extern.
b. 4.) oamenii care si-au trimis CV-urile si portofoliile au fost sfidati si ridiculizati si prin aceea ca n-au mai fost chemati in carne si oase, pentru a se stabili daca pot face sau nu fata, intr-o asemenea functie in strainatate, prin prestanta si tinuta. Faptul ca nu a fost nimeni chemat trimite, desigur, inevitabil la ideea ca cei declarati “admisi” au fost declarati astfel inca de dinaintea “interviurilor” si ca ei erau de dinainte deja stiuti, in carne si oase, de catre membrii comisiei.
b. 5.) n-a mai fost nimeni chemat la interviuri, pentru a se discuta pe marginea proiectelor propuse.
b.6.) n-a mai fost nimeni chemat la interviuri, pentru a se vedea daca stapanesc legislatia referitoare la institutia ICR si la institutiile din strainatele europene, una dintre cerintele de baza ale functiei si de fapt o cerinta absolut obligatorie. Acest lucru trimite la ideea ca nici nu era macar nevoie, deoarece oamenii n-au fost cautati si selectati prin acest “concurs”, ci doar au fost inscrisi pe o lista anumiti oameni care erau deja stiuti de dinainte.

Pentru a incheia enumerarea aceasta, sa spunem mai simplu in ce a constat acest “concurs”: 1. o seama de oameni, opt sute si ceva la numar, dupa cum a declarat ICR, au fost ademeniti sa-si trimita actele, CV-urile si portofoliile pe internet. De aici inainte, nimeni nu mai stie nimic – daca cineva din aceasta comisie a vazut, sau nu, aceste dosare; 2. Interdictia ferma, si ciudata, a celor de la ICR de a nu depune dosarele in format de hartie la institutia ICR (si astfel de a nu primi un numar de inregistrare), lucru care miroase a frauda in orice stat de drept. 3. O serie de persoane, probabil cunostintele sau prietenii celor din comisie, poate ca au fost chemati inca din luna decembrie anul 2012, in chip formal, pentru a fi instiintati ca au fost admisi, si nu pentru a fi evaluati.

Domnul A. Marga declara la acelasi post de televiziune (televiziunea publica) ca totul a depins doar de comisia de evaluare. Pai acest lucu este destul de grav, daca in cadrul unei institutii de o asemenea importanta ceea ce este poate cel mai important in functionarea institutiei (cum ar fi cine reprezinta cultura ramana si interesele institutiei in strainatate) nu se realizeaza prin participarea tocmai a presedintelui institutiei. Daca domnul Marga a stat in afara comisiei de concurs acest lucru este destul de grav, de periculos si de suspect. Se poate ajunge la a se angaja in astfel de posturi doar un numar mic de cunostinte a unor relatii si prietenii ale celor din comisie, evident. Ceea ce s-a si dovedit, probabil, ca s-ar fi intamplat: pentru ca nimeni n-a mai fost chemat la interviuri incepand cu data de 7 ianuarie 2013, ci lista celor declarati de aceasta suspecta comisie a fost deja publicata ad hot pe data de 4 ianuarie. Daca presedintele unei astfel de institutii importante nu se implica si nu se intereseaza de cine promoveaza de fapt cultura romana in strainatate prin institutia coordonata de domnia sa (cine sunt referentii), atunci de ce a mai fost trimis in vacanta domnul Patapievici? In cazul acesta, este perfect posibil ca cei “declarati admisi” sa fie, astfel, in continuare, aceiasi oameni din anturajul retelei domnului Patapivici si altor domni dar care se ocupasera cu altceva pana atunci, decat cu implicarea in problemele ICR. Apoi, daca presedintele unei astfel de institutii importante nu se intereseaza de persoanele care reprezinta in afara cultura romana este grav: este ca si cum antrenorul unei echipe de fotbal n-are nici un fel de interes cine joaca pe teren, important ar fi doar ca dansul sa fie in continuare pastrat in functia de antrenor.

Dupa ce stimabilul domn A. Marga a socat o tara intreaga aratand cum vede dansul promovarea in strainatate, acum vine cu acest “concurs” aranjat, aidoma cam cum se aranjeaza la universitati posturile de decenii. Desigur, dansul cauta sa minimalizeze importanta “episodului caloriferul”, dar episodul nu este de neglijat, nici de nepublicat inca odata, si nici publicabil doar de catre presa de can-can; dupa ce dansul da cu bata-n balta spunand ca are cineva ceva cu el de l-a facut sa zboare de la Ministerul Afacerilor Externe, este, cu toate acestea, recompensat cu postul de presedinte la ICR. Dupa ce toata populatia Romaniei s-a distrat in jurul imaginii cu Marga lautar cantand la calorifer, acum dansul sustine ca reprezinta pozitiv si favorabil, prin persoana domniei sale, imaginea culturala a Romaniei. Iar acum, domnul Marga ne-a mai oferit o surpriza: episodul “concursului alba-neagra” de la ICR.

Daca acest “concurs” trucat la ICR a reprezentat pentru domnul Marga cireasa de pe tort, care sa fi fost, oare, ceea ce a reprezentat insusi “miezul” aberatiei de viziune a domnului Marga? El a fost reprezentat, desigur, de ideea puerila, nostima si copilareasca de a crea centre ICR in diversele mari orase ale tarii (Timisoara, Craiova, Cluj, Iasi) mai inainte ca institutia insasi sa devina una puternica cultural si respectabila. Ar fi fost de inteles, poate, daca s-ar fi creat doua astfel de centre, la Timisoara si Cluj poate peste cativa ani si din motive puternic intemeiate. Motivatiile pentru infiintarea centrelor ICR in tara, prezentate de catre domnul A. Marga la televiziunea publica, frizeaza asadar, iarasi, fantasticul ridicolului: si anume, ca nimeni nu mai stie astazi nimic despre pamantul unde s-a nascut Rebreanu, bunaoara, acel locsor de pamant uitat de lume. Iata de ce, asadar, a trebuit sa se infiinteze astfel de centre, si cu cheltuieli probabil enorme, precum la Craiova, sau la Iasi, unde a fost numit director al “ICR Iasi” o personalitate psudoculturala de ultim rang a culturii romane, Cassian Maria Spiridon, omul care a reusit sa batjocoreasca valoarea in cultura romana de ani si ani de zile, binecunoscutul creator al revistelor tabloide de asa-zisa “poezie” si a altor asa-numite publicatii-maculatura.

In aceasta idee, petitia propune celor interesati cu adevarat de soarta imaginii Romaniei in lume, Guvernului Romaniei, sustinerea doamnei Zoe Petre, care are, se pare, o viziune mai sanatoasa despre cum ar trebui sa functioneze ICR ca institutie de reprezentare a culturii peste hotare. Domnul A. Marga sa ne lase, pentru moment, pentru o vreme, pana cand se va mai trezi, poate: sa ne lase deocamdata cu declaratiile impotriva propriilor oameni din USL, de genul “a avut cineva ceva cu el, cineva i-a urmarit postul de Ministru al Afacerilor Externe si l-a avut” – sa o spunem noi, pe sleau, daca domnia sa este un timid: aceasta declaratie inseamna, nici mai mult, nici mai putin, ca actualul ministru de externe al Romaniei este cel ce si-a dorit postul domniei sale si poate ca este ci cel ce “are ceva” cu domnia sa. Acum, ca domnul Marga se mai abtine cate un pic de la astfel de perle politice nu inseamna ca dansul este abstinent politic, asa cum se declara. Cine tace, pare filosof, “daca tacea, filosof ramanea”, spune romanul. Si totusi, televiziunea publica nu a fost scutita, la ultimul inteviu al domniei sale, de o alta astfel de declaratie, invaluita in secretosenie, cum ca cineva din capitala inca are ceva cu dansul si ca de aceea apar in presa articole impotriva domniei sale (cea cu caloriferul, cea cu falsificarea “concursului”, cea cu secretara secreta care este, sau nu, nepoata domniei sale). Sa ne lase, docamdata, domnul Marga, pana isi revine – sa ne lase cu caloriferul dumnealui si cu toate declaratiile senine care ii dezvaluie incompetenta (cum ca presedintele institutiei nu trebuie sa faca parte dintre cei din comisia de angajare a celor care reprezinta cultura in afara).

Doamna Zoe Petre, sau cine ar veni la presedentia institutiei, ar face un lucru minunat si in acord cu vointa majoritatii oamenilor de cultura din Romania, credem, daca ar stopa infiintarea centrelor Iasi si Craiova, daca le-ar desfiinta, macar pe acestea doua, unde se vor duce mai mult ca sigur in zadar banii contribuabililor.

Doamna Zoe Petre, sau cine ar veni la presedentia institutiei, ar face un lucru important, credem, daca, odata aflata la presedentia acestei institutii, ar arata ca ii pasa catusi de putin cine reprezinta in afara cultura romana si sa nu lase toata institutia la indemana si discretia totala a subalternilor, care pot prelua la un moment dat toate fraiele institutiei.

Doamna Zoe Petre, sau cine ar veni la presedentia institutiei, ar face un lucru importat pentru Romania, credem, daca ar reforma radical editura ICR si daca ar iesi, prin aceasta, cultura romana scrisa, de sub tutela cersetoreasca pe la editurile mici ale lumii.

Doamna Zoe Petre, sau cine ar veni la presedentia institutiei, ar face un lucru importat pentru Romania, credem, posibil de importanta culturala istorica, daca ar desfiinta stransa colaborare a ICR cu EUNIC, care constrange ICR sa functioneze dupa modelul unor astfel de centre culturale ale altor tari din Europa. Acest model forteaza ICR-ul sa functioneze de fiecare data ca pe vremea domnului Patapivici, anume, se va ajunge de fiecare data la promovarea unor anumiti scriitori in dauna altora si la nepromovarea clasicilor. Renuntarea la parteneriatul strans cu EUNIC ar conferi ICR, abia atunci, statutul de “minister cultural de externe”.

In modul de functionare al ICR din prezent, in privinta literaturii, exista aberatii grave, care, desi au fost aduse la cunostinta domnului Marga, domnia sa parea ca nici macar nu intelege despre ce e vorba.
In prezent, desi ICR poseda o editura a sa, acolo si-au tiparit, pe vremea domnului Patapievici, tot soiul de carti (intr-un tiraj inchis) anumiti oameni care probabil ca sunt in anumite functii pe undeva sau care au anumite prietenii cu cineva, tot soiul de anonimi. In loc ca aceasta editura sa fie folosita pentru a publica intens, in limba engleza macar, literatura romana macar clasica (care nici macar nu exista deloc in librariile din strainatate – nici un clasic roman nu este citit intens si nici nu poate fi gasit in vreo editura din Europa), se procedeaza ca pe vremea domnului Patapievici: “de frica ca nu cumva cartile, odata publicate in mare tiraj, sa ramana in depozite” (dupa cum declarase intr-un interviu domnul Patapievici), acum se cerseste, efectiv, pe la diverse edituri din strainatate sa se publice anumiti autori romani. Cu alte cuvinte cultura romana scrisa – desi ar trebui promovata intens peste hotare –, este la discretia unor mici edituri straine care accepta un ajutor financiar din partea ICR ca sa publice respectiva carte a acelui autor roman. Totul, in cultura literara romana, este la discretia editurilor din strainatate: adica, cultura romana devine, prin acest mod de functionare al ICR, la mana unor cateva persoane de cetatenie straina si care au edituri mici in afara (numai editurile mici doresc un astfel de ajutor financiar din partea ICR, cele mari nu au nevoie).
Cu alte cuvinte, motivul pentru care de atatia ani nimeni nu stie in Occident de Nichita Stanescu, de Ion Creanga, de Mihai Eminescu, de I.L. Caragiale este acela ca ICR nu a facut, si nu face, decat sa propuna unor edituri mici (de fapt, cel care “cerseste” publicarea unui autor roman este acel traducator care se aventureaza sa publice un anumit autor roman, acela care abordeaza aceasta editura mica, si nu ICR insusi), totul fiind la discretia acestor edituri din strainatate, care, desigur, ca ele, fiind edituri straine, ale unor straini, “au tot interesul” sa ne promoveze noua autorii mari…
Nu exista in limba engleza, macar, de atatia ani, un Nichita Stanescu complet, un Ion Creanga, Mihai Eminescu, nimeni nu stie de I.L. Caragiale in limba engleza (si atunci, cum sa-l joci pe Caragiale pe scenele lumii??), nici de Gelu Naum, ceea ce este un lucru rusinos, pentru simplul motiv ca aceste edituri din strainatate “nu vor clasici”. Apoi, editurile acestea din strainatate, toate sau marea lor majoritate, nu vor ca aceste carti publicate la ei in limba engleza, bunaoara, sa fie traduse de romani (adica sunt exclusi din ecuatie exact aceia care sunt cu adevarat singurii competenti sa ii poata traduce pe acei autori romani), ei vor ca sa fie de fapt invers, ca ele sa fie traduse de straini, de niste conationali de-ai lor: bunaoara, pentru engleza, de englezi – care sa traduca din limba romana!
Dar, cum sa traduci Caragiale, Eminescu, Ion Creanga si sa nu fii nativ roman? Este posibil oare, ca cineva din Finalnda sa vina in tara, pe banii ICR, sa afle cazare si un timp de sedere aici la Bucuresti sau la Magurele – unde patroneaza un om cu un CV anonim si de anonim, Florin Bican, si care si-a declarat propria incompetenta in ceea ce priveste limba engleza, cu toate apare el insusi pe Youtube, recitand poezie in… aceasta limba, engleza.
Iarasi, cum este posibil sa sustii promovarea in strainatate a lui Caragiale, fara o opera a lui Caragiale tradusa macar in limba engleza?
Asadar, toti acesti clasici romani ajung sa nu fie publicati in strainatate, sau daca sunt, ele sa nu fie niste traduceri valoroase si deci, de succes, din doua motive fundamentale:
1. pentru ca editurile din strainatate care accepta sa publice autori romani nu vor sa publice “clasicii”.
2. pentru ca traducatorii nu sunt nativi romani, ci ei sunt straini, care vin aici in tara, petrec vremea la institutul Magurele in compania domnului Florin Bican si care inceaca sa dobandeasca cumva limba romana. Dar, una este sa inveti limba romana ca poti traduce manuale de liceu, texte stiintifice sau de presa si alta este sa incerci sa traduci acele texte clasice literare, unde autorii au fortat atat de mult limba romana incat si-au format propriul lor idiolect si propria lor maniera de a lucra cu cuvintele si jocurile de cuvinte.
Pentru a traduce bine un clasic precum Nichita Stanescu, Ion Creanga, Mihai Eminescu, I.L. Caragiale, trebuie sa fii atat un autor talentat, cat si, preferabil, un si, de preferat, unul de talent, sau un cercetator de ani buni ai limbii romane si nu doar un publicant de meserie care toata viata a publicat de dragul imbogatirii CV-ului, trebuie sa fii, poate, un cunoscator al problemelor etnologice romanesti si unul al chestiunilor traductologice, si ar fi foarte bine daca ar fi vorba totodata si de niste cercetatori, oameni de stiinta sau chiar academicieni. Dar, ce sunt, oare, tinerii englezi care vin la Magurele sa invete limba romana, in preajma unui domn ca Florin Bican? Sunt, oare, ei, niste savanti, niste academicieni, sau, au macar un doctorat in ceva? Stiu ei la nivelul cel mai avansat limba romana?
Este ca si cum Marea Britanie sau U.S.A. nu si-ar promova clasicii din literatura lor peste hotare, si deci, nici in Romania, deoarece ar astepta ca tineri romani necunoscatori de limba engleza sa mearga acolo, in Anglia sau America, sa invete acolo limba cu vreun “Florin Bican” autohton si apoi sa se apuce sa traduca operele unor clasici contemporani cu Shakespeare sau a unor scotieni. Si aceasta, doar daca ar voi, cumva, vreo oarecare editura din Romania sa-l publice pe macar pe Shakespeare... - dar, slabe sanse, pentru ca el este un “clasic”!!
Pacat ca asa stau lucrurile si ca domnul Marga nici macar nu da dovada ca intelege ca trebuie refuzat cu totul acest mod de functionare al ICR, sub tutela EUNIC, ca trebuie sa existe un model precum cel al Academiei Romane. Pacat ca dansul, care de altfel, in alte privinte, este si o persoana onorabila si stimabila, are prea mult intunecata privirea spre acordeon...

Doamna Zoe Petre, sau cine ar veni la presedentia institutiei, ar face un lucru minunat si in acord cu vointa majoritatii oamenilor de cultura din Romania, credem, daca ar crea la ICR concursuri de traducatori veritabili bazandu-se pe valoarea a ceea ce ei au realizat, tradus, au adus ca probe de traducere, si nu pe actele doveditoare ca ai fi sau nu “traducator” de meserie.

Doamna Zoe Petre, sau cine ar veni la presedentia institutiei, ar face un lucru minunat si in acord cu vointa majoritatii oamenilor de cultura din Romania, credem, daca ar pune ICR sub parteneriat cu Academia Romana si nu cu EUNIC, daca, inca odata, ar pune editura ICR sa publice in tiraje mari pe cei mai mari clasici ai literaturii romane asa cum facea Uniunea Sovietica cu valorile poporului rus in timpul regimului comunist. (Practica Uniunii Sovietice a fost foarte serioasa si eficienta – si astazi exista destui oameni de cultura in Romania care stiu de opera unor rusi pentru ca au citit in tinerete ceva scris de unii dintre acesti mari scriitori rusi, in timpul acestei campanii eficiente de export cultural din acele vremuri; a existat o vreme cand chiar si in Romania se puteau vedea la tot pasul opere ale scriitorilor rusi).

Doamna Zoe Petre, sau cine ar veni la presedentia institutiei, ar face un lucru minunat si in acord cu vointa majoritatii oamenilor de cultura din Romania, credem, daca ar pune Ia presedentia ICR, macar cu titlu de presedinte onorific, pe doamna Herta Müller.

Nu trebuie promovat nici papionul, nici caloriferul, ci trebuie, urgent, schimbat modul de functionare si statutul ICR! Aceasta, daca vrem cumva sa avem o imagine buna peste hotare, si, mai mult decat orice, daca vrem ca romanii nostrii care traiesc afara sa vada cultura romana prezenta acolo, in aceste tari, sa fie mandrii ca sunt romani, sa gaseasca autorii romani publicati in strainatate. Apoi, iarasi un lucru rusinos si care vizeaza structura de functionare si existenta ICR – nici un filosof roman aproape ca nu are o opera tradusa macar in limba engleza!
Se schimba pana si constitutii… cu atat mai mult se poate schimba functionarea si statutul unei institutii simbolic atat de importanta, daca dorim ca ea sa fie eficienta si nu doar sa inghita sume uriase de bani fara folos, fara sa aduca in schimb nimic ca vizibiliatate, ci doar laudele unor persoane private de pe la targurile de carte sau expozitii sau anumite premii minore.
Iar daca din partea celor care coordoneaza astazi sforile ICR-ului se va sustine sus si tare ca a fost un adevarat concurs in adevaratul sens al “necuvintelor”, sa ne arate si noua, opiniei publice, macar CV-urile tuturor celor care au trimis pe internet si a celor “admisi”, daca nu chiar si portofoliile, sa vedem si noi, si strainatatea, de ce unii au fost admisi si dintre care CV-uri, si pe ce criterii.
Este de stopat toata aceasta mascarada a “concursului” la ICR si in functionalitatea sa institutionala, si nu de acceptat asa-zisele “contestatii” si “raspunsuri la contestatii”. Sa speram ca macar in privinta acestei institutii, scopul sa fie cu adevarat cel de a promova cultura romana in strainatate, si nu ocuparea unor posturi.


M.-M. K., ianuarie 2013

12/01/2013

Autor: autorul a ales ca aceasta informatie sa nu fie publica
Destinatar: guvern
Categorie: Pamflet.
Petitie si semnaturi in format: XLSxls   PDFpdf
*Stiri, informatii in legatura cu petitia:
*Cod validare:
 =